Trei bărbați arestați pentru trafic de droguri de risc și mare risc în Oradea și Timiș

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, au reținut trei bărbați cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc.

Unul dintre aceștia, în vârstă de 35 de ani, este acuzat că a deținut și vândut substanțe psihoactive, iar perchezițiile efectuate la locuința și autoturismul său au scos la iveală droguri de mare risc, substanțe vegetale și obiecte utilizate pentru consum.

În cel de-al doilea dosar, un bărbat de 29 de ani, împreună cu un alt bărbat, a fost prins în flagrant în Liebling, județul Timiș, în timp ce comercializau peste 120 de grame de canabis. Alte cantități au fost găsite ulterior în locuințele acestora.

La 13 noiembrie, cei trei au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, decizia fiind dispusă de Tribunalul Bihor. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile Timișoara.

Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale prevăzute de lege.

Alte știri