Trei localități din Bihor vor primi bani pentru limitarea efectelor produse de viituri

Foto: arhiva

Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de ieri, 18 august, Hotărârea nr. 16/2022, prin care aprobă Raportul de sinteză al Sistemului de Gospodărire a Apelor nr. 4148 / 2022 privind apărarea împotriva inundațiilor și accidentelor la construcții hidrotehnice din județul Bihor, care evaluează la 248.000 lei pagubele produse de viituri. Conform raportului, viiturile au afectat o uzină de apă, străzi, drumuri comunale, podețe și traversări pietonale și au produs eroziuni de mal și colmatări de albii la nivelul UAT-urilor Bulz și Aușeu, în localitățile Bulz, Luncșoara și Groși. 

Bugetul solicitat Guvernului de către Instituția Prefectului – Județul Bihor pentru limitarea efectelor produse de viituri cuprinde 132.000 lei necesar a fi alocați pentru UAT Bulz și 116.000 lei pentru UAT Aușeu.
 
Conform proiectului de hotărâre înaintat către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, fondurile pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de fenomenele meteorologice periculoase vor fi alocate din Fondul de intervenție la dispoziţia Guvernului din bugetul de stat pe 2022.

“De la începutul mandatului meu de prefect, efectuăm în fiecare an acțiuni de prevenție în zonele periclitate, pentru a ameliora efectele produse de viituri. Observăm cum valoarea pagubelor scade, în fiecare an. Cade acum în sarcina primarilor să acționeze la timp în aceste situații și, mai ales, să depună cu celeritate rapoartele pentru a obține bugetele necesare înlăturării pagubelor“, a declarat prefectul Dumitru Țiplea.
 

Distribuie informația
Alte știri