Turiştii nu mai au voie să se aşeze pe faimoasele Trepte Spaniole din Roma. Ce amenzi riscă

Un regulament al poliţiei, datând de la începutul verii, interzice aşezarea în locuri publice ”într-o manieră indecentă sau contrară decorului”, dar şi “aşezarea, consumând mâncare sau băutură, în locuri ale patrimoniului istoric, artistic, arheologic şi monumental”, potrivit stirileprotv.ro.

Încălcarea acestui regulament este pasibilă de o amendă care poate varia de la 150 la 400 de euro, potrivit presei italiene. Marţi, poliţia i-a fluierat pe cei care încercau să se aşeze pe celebrele trepte, a constatat un reporter AFP.

Dând în Piaţa Spaniei, Treptele Spaniole au fost redeschise publicului în septembrie 2016, după un an de renovări. În urma acestora, marmura treptelor, decolorată de poluare şi pătată de urmele de vin şi de cafea, şi-a recuperat albul original. Proiectată de arhitectul Francesco de Sanctis între 1723 şi 1726, la iniţiativa Franţei, “La Scalinata” constă din 135 de trepte, dispuse pe trei niveluri.
Foto: turism.bzi.ro

Distribuie informația
Alte știri