Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage) vă invită la o serie de tururi dedicate comunității evreiești din Oradea. Primul tur va avea loc în această duminică, 6 iulie, cu pornire de la pietonala din spatele Casei Darvas-La Roche (str. Libertății) la ora 10:00.
Turul tematic „Oradea evreiască” oferă o perspectivă specială asupra orașului, o întâlnire cu un univers mai puțin cunoscut, Oradea cosmopolită, având ca protagonist comunitatea evreiască, care a lăsat posterității o moștenire culturală și arhitecturală unică și inestimabilă în peisajul central european. În cele două ore dedicate acestui tur, participanții vor afla detalii despre istoria prezenței evreiești la Oradea. Ghidul va evidenția câteva momente istorice care au marcat profund viața comunității evreiești, și, indirect, a întregului corp social orădean. Itinerariul include opriri la clădiri emblematice, locuri importante din viața unor mari personalități ale evreimii orădene, spații comerciale, vizitarea fostului ghetou orădean, precum și intrări în Sinagoga Sion și Sinagoga Mare Ortodoxă.
Taxa de participare este de 50 de lei care poate fi plătită la casieria Casei Darvas-La Roche în prealabil (de marți până duminică între orele 10:00 – 18:00) sau chiar înainte de începerea turului. Vă rugăm să vă înscrieți prin acest formular: https://forms.gle/Yd2cpqrfRtYxaJETA
Acest tur a fost ideat de Raluca Lazarovici Vereș, care deține un doctorat în istorie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (2023) cu o lucrare asupra evoluției minorităților nehegemone din Oradea, specializări în Studii evreiești la Universiteit van Amsterdam și Central European University din Budapesta, cercetător neafiliat, autor și coordonator al colecției Historia (acreditată CNCS) pentru Editura Ratio et Revelatio din Oradea, și Flavia Matei, ghid local, pasionată și specialistă în Studii evreiești, deținătoarea unui Master obținut la Central European University din Budapesta.
Turul va fi oferit o dată la două săptămâni, cu prezentare alternă a celor doi ghizi menționați. Următorul va avea loc în 20 iulie.