Luni, 21 august,are loc ultima probă a examenului, cea de limbă maternă.
Afișarea primelor rezultate, în format anonimizat, va avea loc în data de 25 august (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format standard/letric, cât și electronic.
În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (26 – 28 august), vor fi comunicate în data de 29 august.
Nota minimă de promovare – pentru fiecare probă – este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puțin 6 (șase).
Începând cu această sesiune a examenului național de bacalaureat, Ministerul Educației generalizează evaluarea digitalizată a lucrărilor candidaților.