Ultimele pregătiri pentru deschiderea circulației pe inelul metropolitan, pe tronsonul dintre Nojorid și Băile Felix

Lucrările la inelul metropolitan pe tronsonul dintre Nojorid și Băile Felix, care reprezintă lotul 1, se apropie de finalizare. Constructorii au încheiat asfaltarea pe cei 8,5 km ai tronsonului, iar în prezent se lucrează la marcajele și semnalizările rutiere.

Mai rămân de asfaltat doar 50 de metri în zona sensului giratoriu de la Cordău, unde a început deja turnarea primului strat de asfalt, lucrare care va fi încheiată săptămâna viitoare.

Ne propunem ca acest prim tronson de 8,5 km al inelului metropolitan să fie deschis la finalul săptămânii 16-17 noiembrie, în așa fel încât circulația între cele două drumuri naționale Oradea – Arad și Oradea – Deva, la 5 km de Oradea, să fie mult mai rapidă.  În acest fel, cei care, de exemplu, călătoresc din zona Salonta spre Băile Felix vor scurta traseul cu cel puțin 7 km”, a explicat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Lucrările pe lotul 1 sunt executate de asocierea formată din firmele S.C. ASFAMIXT S.R.L (lider), S.C. OPR ASFALT S.R.L. și S.C. DACIA FABER S.R.L., valoarea contractului fiind de 70.143.942,59 lei, fără TVA.

În ceea ce privește lotul 2, cuprins între Băile Felix și Oșorhei, lucrările au ajuns la un stadiu de execuție de peste 50%. Lucrările sunt executate de firma PORR Construct, iar valoarea contractului este de 81.688.374,45 lei, fără TVA.

Președintele Consiliului Județean Bihor a adăugat: „Acesta este cel mai important proiect de infrastructură din jurul Municipiului Oradea. Practic, este a doua centură a orașului, în lungime totală de 17 km, care nu leagă doar cele trei drumuri naționale Oradea – Cluj, Oradea –Deva și Oradea – Arad, ci și cele trei centuri care au fost finalizate în această vară de Consiliul Județean Bihor, centura Nojorid, Sânmartin și Oșorhei. Inelul va și fi un nou culoare de dezvoltare pentru zona metropolitană și va reduce ambuteiajele.

Pentru realizarea acestei investiții, Consiliul Județean Bihor a încheiat protocoale de colaborare cu Primăria Municipiului Oradea și Primăriile comunelor Oșorhei, Sânmartin și Nojorid.

Finanțarea proiectului de infrastructură este asigurată de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național „Anghel Saligny”, din alocările Consiliului Județean Bihor și ale Primăriei Municipiului Oradea.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds