Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunţat, joi, că a dispus reţinerea unui tânăr de 15 ani după ce l-a tăiat în zona gâtului cu un briceag pe un alt adolescent, de aceeaşi vârstă. Potrivit unui comunicat al Parchetului, victima a fost internată la Spitalul Judeţean şi a fost supus unei intervenţii chirugicale, leziune care necesită 20 – 25 de zile de îngrijiri medicale dacă nu vor surveni complicaţii.
Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din data de 23.06.2022 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.V.A., în vârstă de 15 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativa de omor, faptă prev. şi ped. de art. 32 din Codul penal raportat la art. 188 alin. 1 din Cod penal cu aplic. Art. 113 din Codul penal.
Din mijloacele de proba administrate în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt: în data de 22.06.2022, în jurul orei 20:10, în parcul CET situat la intersecţia străzii Agricultorilor cu str. Francisc Hubic, din mun. Oradea, jud. Bihor, inculpatul MVA şi persoana vătămată S.D.I., în vârstă de 15 ani, au avut un schimb de replici, inculpatul cerându-i imperativ persoanei vătămate să se pună în genunchi în faţa lui şi să-şi ceară scuze pentru că l-ar fi jignit anterior. Întrucât persoana vătămată nu s-a conformat şi a rămas în picioare, inculpatul a pus mâna stângă pe umărul persoanei vătămate, iar cu mâna dreaptă în care avea un cuţit tip briceag i~a aplicat o lovitură în zona gâtului, respectiv în regiunea antero-laterală cervicală, provocându-i o plagă tăiată cu dimensiunea de 10 cm şi cu interesare vasculară, leziune care necesită 20-25 zile de îngrijiri medicale dacă nu vor surveni complicaţii.
În urma agresiunii, persoana vătămată a fost transportată de un echipaj SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă.
Prin ordonanţa din data de 23.06.2022 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 ore începând cu ora 04:30.
La data de 23.06.2022 procurorul de caz a formulat referat cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile. Referatul împreună cu dosarul cauzei a fost trimis spre competentă soluţionare la Tribunalul Bihor.
La efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor – Serviciul de Investigaţii Criminale.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi formularea propunerii de arestare preventivă reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedura penală, şi nu pot, în nici un caz, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
În măsura în care datele prezentate vor impune precizări de natura celor destinate publicităţii în raport de specificul cauzei şi faza procesuală în care se află aceasta, vom comunica în consecinţă.