Primăria Oradea a anunţat, joi, demararea unui proiect pilot, unic în România, prin care vor fi folosite drone pentru transportul probelor biologice recoltate la spitalele din Oradea la Laboratorul robotizat de la Spitalul Judeţean, model care ar putea fi extins apoi şi la alte spitale din judeţ – Aleşd, Salonta, Beiuş şi Marghita. In plus, în acest mod s-ar putea transporta şi medicamentele şi sângele necesar pentru intervenţii chirurgicale şi transfuzii.

Managerul Gheorghe Carp a afirmat că proiectul dronelor medicale este un alt proiect unic în ţară al Spitalului Judeţean, după laboratorul robotizat şi heliport, fiind o „adaptare la progres” pentru eficientizarea sistemului medical, care îşi va arăta valoarea în câteva luni.
Primul transport de probe biologice cu drona va avea loc vineri, 20 ianuarie, pe traseul Spitalul Municipal – Spitalul TBC – Maternitate şi Spitalul Judeţean.
Traseul care va fi realizat în cadrul acestui proiect pilot a fost aprobat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Pe timpul zborului va exista un semnal video de la cele două camere pe care le are drona, cu detalii legate de viteză și altitudine.
Modelul de dronă folosit în cadrul proiectului-pilot este X 11, o dronă care poate decola cu o greutate totală de 11 kg și care poate transporta o încărcătură tehnică de 3 kg. Ea are mai multe motoare, este concepută pentru distanțe scurte în zone urbane și zboară cu o viteză de 40 km/h.
Aceasta este doar o dronă de testare, deoarece în funcție de necesitățile proiectului se va alege modelul cel mai potrivit ca viteză, capacitate de transport, alte detalii tehnice.