În cursul zilei de 13.02.2018, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a sesizat Judecătoria Oradea în vederea luării măsurii arestării preventive a inculpatului S.A., pe o durată de 30 de zile, cercetat pentru infracțiunea de viol in formă continuată.
Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul S.A., începând cu luna martie 2017, a întreținut in mod repetat relații sexuale cu minora în vârstă de 12 ani aflată în îngrijirea sa, prin violență și amenințare cu un cuțit. Ca urmare a abuzurilor exercitate asupra sa, victima a rămas însărcinată.
Pentru lămurirea situației de fapt și identificarea autorului au fost necesare multiple activități, inclusiv efectuarea unei expertize genetice.
Acțiunea penală a fost pusă în mișcare față de S.A. prin ordonanța procurorului din data de 30.08.2017. În data de 31.08.2017 s-a dispus de către procuror măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore și a fost prezentat la Judecătoria Oradea cu propunere de arestare preventivă, propunere respinsă de judecătorul de drepturi si libertăți.
După completarea materialului probator cu o expertiza genetică, în data de 13.02.2018, procurorul a formulat o nouă propunere de arestare a inculpatului S.A. În cursul zilei de 14.02.2018, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a dispus arestarea preventivă a lui S.A. pe o durată de 30 de zile.