Joi, 29 iunie a.c., în jurul orei 06.29, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au fost sesizați de familia unui bărbat de 77 de ani, din comuna Lăzăreni, sat Gepiș, județul Bihor – SĂLĂJAN VALERIU– că acesta a plecat voluntar de la domiciliu la 28 iunie 2023, în jurul orei 14.00 și nu a mai revenit.
SEMNALMENTE: înălţime 1,70 m, greutate aproximativ 120 de kg., constituție robustă, faţă ovală, ochi căprui, păr grizonat, prezintă calviție frontală, poartă mustață.
ÎMBRĂCĂMINTE: nu se cunosc detalii cu privire la îmbrăcămintea pe care acesta o purta la data plecării de la domiciliu.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliţie şi să apeleze gratuit numărul de telefon 112! Nu uitaţi că orice informaţie poate readuce o persoană dispărută în sânul familiei!