Un bihorean care i-a provocat leziuni fratelui său cu un motofierăstrău a fost reținut

Foto: ilustrativ

La data de 2 iulie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 31 de ani, din comuna Budureasa, județul Bihor, cercetat pentru comiterea infracțiunii de violență în familie raportat la infracțiunea de lovirea sau alte violențe.

Din cercetări a rezultat că, la data de 30 iunie a.c., în jurul orelor 01.00, în timp ce se afla în locuință, în urma unui conflict spontan cu fratele său, un bărbat de 35 de ani, cu același domiciliu, i-ar fi provocat acestuia leziuni, în zona feței, cu lama unui motofierăstrău mecanic.

În urma agresiunii, bărbatul de 35 de ani a suferit leziuni care necesită pentru vindecare 15 zile de îngrijiri medicale.

La data de 3 iulie a.c., polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș îl vor prezenta pe bărbat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, în vederea dispunerii de măsuri legale.

Polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Distribuie informația
Alte știri