Un bihorean, cu carnet de conducere suspendat, s-a urcat beat la volan și a provocat un accident. Polițiștii orădeni l-au reținut

Luni, 3 februarie a.c., în jurul orei 18.30, un bărbat de 37 de ani, din localitatea Pădurea Neagră, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Clujului din municipiul Oradea, înspre Oșorhei, la intersecția cu strada Ogorului nu a păstrat o distanță corespunzătoare și a lovit un autoturism, condus de un bărbat de 29 de ani, din Oradea, care era oprit pe banda a treia de circulație a străzii Calea Clujului, la culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune.

Din impact, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de o femeie de 44 de ani, din Oradea, care, era de asemenea oprit pe banda a treia de circulație, la culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune.

În urma accidentului rutier, conducătorul celui de-al doilea autoturism și o femeie din Oradea, pasageră a sa, au suferit leziuni ușoare.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 37 de ani, din Pădurea Neagră, care conducea primul autoturism, prezenta o concentrație alcoolică de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că acesta are anulat dreptul de a conducea autovehicule pe drumurile publice.

În urma extinderii cercetărilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Biroului  Rutier Oradea l-au reținut pe bărbatul de 37 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Polițiștii Biroului  Rutier Oradea continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană al cărei permis de conducere a fost retras sau anulat, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Alte știri