Luni, 5 ianuarie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor din Oradea, s-a scris o poveste profundă despre solidaritate și speranță, odată cu realizarea primei prelevări de organe din acest an în România. Într-un moment de durere greu de cuprins în cuvinte, o femeie de 58 de ani, victimă a unui accident vascular cerebral masiv, a devenit un adevărat înger salvator pentru alți oameni aflați la granița dintre suferință și speranță.
Prin decizia plină de altruism a familiei, care a ales să spună „da” vieții chiar și în cele mai întunecate clipe, trei pacienți au primit șansa unui nou început. În urma intervenției, un transplant hepatic a fost realizat la Institutul Clinic Fundeni din București, iar alte două transplanturi renale au avut loc la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca.
Această reușită este rezultatul efortului comun al profesioniștilor din sănătate, care, prin competență și dedicare, dau sens noțiunii de salvare a vieții, dar și al familiilor donatorilor, care transformă pierderea într-un gest suprem de generozitate. Prin transplant, suferința capătă sens, iar din durere se naște speranța.
Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor. ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație
