Reprezentanţii Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Oradea i-au aprobat constructorului să amâne cu două luni şi jumătate finalizarea lucrărilor la Podul Ferdinand.
Pe data de 18 iunie 2015, Podul Ferdinand se închidea circulaţiei rutiere. Abia peste trei luni, constructorul urma să intre cu utilajele şi să înceapă efectiv lucrările, asumându-şi un termen de şase luni pentru finalizarea lor. Acest termen expiră pe 15 martie, însă aşa cum suntem obişnuiţi cu marile investiţii girate de municipalitatea orădeană, această dată contractuală nu va fi respectata. Primăria a încuviinţat, oficial, ca investiţia să fie finalizată abia pe 31 mai a.c.
Conform unei informări oferite de către conducerea Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Oradea, prelungirea se datorează condiţiilor meteo nefavorabile. O explicaţie bizară şi o scuză penibilă ţinând cont că, în această iarnă, ne-am bucurat de cea mai călduroasă perioadă din ultimii ani.
”Termenul de execuție inițial este de 6 luni începând cu data de 15 septembrie 2015, datorită condițiilor meteorologice nefavorabile, pe perioada anterioară, termenul prezumat pentru finalizare este 31 mai 2016. Termenul urmează a fi prelungit datorită condițiilor meteorologice nefavorabile înregistrate pe perioada de la începerea lucrărilor până în prezent (în perioada 18 decembrie 2015 – 8 februarie lucrările au fost sistate integral datorită condițiilor meteo specifice iernii, temperaturile nocturne ți diurne, în cea mai mare parte a intervalului, nepermițând pregătirea și executarea lucrărilor specifice obiectivului de investiții”, informează Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Oradea.
Până în prezent au fost executate următoarele lucrări: Lucrari executate:
-spargere beton trotuare,desfaceri asfalt, desfacere borduri, dezafectare parapeti existenti,spargeri betoane balcoane existente la pod
-relocare cabluri
-spargeri betoane la rampe pod ,sapatura mal drept la zidul de garda
-montat esafodaj sub pod, sablare culee mal stang
-reparare aparat de reazem mal drept
-reparare capat pod mal drept
-turnare zid de garda mal drept, hidroizolare, geotextil , dren din piatra bruta
-ridicarea tablierului central, reparatii ciocuri Gerber si repunerea pe pozitie a tablierului central
-spargeri 30% zid de garda existent mal stang
-executat 1 camin de tragere pentru retele mal drept
Lucrările sunt executate de către firma Firesta-Fiser Rekonstrukce Stavby, valoarea loar ridicându-se la 5.150.599,62 lei.