Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul IPJ Bihor au continuat pe 4 si 5 ianuarie, acţiunile pe şoselele din judeţ. Acestea au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 134 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de peste 36 de mii de lei. 28 au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză. Totodată, ca măsură complementară, poliţiştii bihoreni au reţinut zece permise de conducere şi 7 certificate de înmatriculare.
“Campion al vitezei” a fost un tânăr de 26 de ani, din municipiul Marghita. Acesta a fost depistat în trafic, marți, 5 ianuarie a.c., la ora 16.28, pe D.N.19/E, în afara localității bihorene Fegernic, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 152 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 90 de km/h. Va suporta acum rigorile legii.