Un traseu turistic din Bihor a fost verificat de salvamontiștii bihoreni/ Recomandări

foto/ Salvamaont Salvaspeo Bihor

S- au efectuat verificări în teren ca urmare a unei sesizări sosite la Dispeceratul Serviciului Judeţean Salvamont Salvaspeo Bihor în privinţa unor probleme de orientare pe traseul turistic Băiţa – Cascada Sfânta Treime, datorită apariţiei unor noi drumuri forestiere. Traseul a fost remarcat pe toată secţiunea amintită; am constatat şi recomandăm următoarele:

👉Pe primii 4 km dinspre Băiţa, după o perioadă ploioasă traseul devine foarte noroios
👉Coborârea la cascade pe cca 80-100 de metri este un sector abrupt cu cateva porţiuni de grohotiş cu posibilitate de căderi de pietre, necesită atenţie şi se recomandă parcurgerea în bocanci.
👉Pentru evitarea problemelor de orientare instalaţi pe telefon o aplicaţie de hartă şi descărcaţi trackul traseului.
👉Asiguraţi-vă ca acumulatorul telefonului este încărcat.

👉Pentru zona montană a judeţului Bihor aveţi posibilitatea să descărcaţi trackurile traseelor turistice de pe siteul Serviciului Judeţean Salvamont Salvaspeo Bihor, secţiunea trasee turistice. http://www.salvamontbihor.ro/page/trasee-turistice

👉Telefoane şi aplicaţii utile:
112 – Apel unic de urgență sau 0salvamont (0725 826668 ) – Dispecerat Național Salvamont.

Salvatorii montani din cadrul Salvamont Salvaspeo Bihor, în speranţa că împreună vom preveni accidentările grave, vă dorim zile frumoase și liniștite la munte !

Distribuie informația
Alte știri