Ungurii au renunțat la măștile de protecție dar și la restricțiile de circulație pe timpul nopții, imediat după atingerea pragului de 5 milioane de vaccinați, adică peste 50 la sută din populație.
Anunțul a fost făcut, mai întâi pe twitter, chiar de premierul Viktor Orban, care a declarat că Ungaria a învins al treilea val al pandemiei.
Ungaria este singura ţară din Uniunea Europeană care a aprobat şi utilizat vaccinuri din Rusia şi China în cantităţi mari, înainte ca Agenţia Europeană a Medicamentului să le fi examinat sau autorizat, ceea ce i-a permis să atingă una din cele mai mari rate de vaccinare din Uniunea Europeană.