Guvernul ungar a decis să introducă certificate de imunitate la coronavirus pentru persoanele care au fost vaccinate sau care au trecut prin infecţie, a anunţat astăzi şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, transmite MTI.
Certificatul va fi emis pentru persoanele care au primit a doua doză de vaccin, iar documentul va indica data administrării, a precizat Gergely Gulyas, în briefingul de presă săptămânal.
Pacienţilor care s-au recuperat de pe urma COVID-19 li se va emite un certificat cu data externării din spital, cu data primului test PCR negativ după infectare, ori cu menționarea celei de-a zecea zile după primul test PCR pozitiv.
Ambele tipuri de certificate vor fi gratuite.
O altă posibilitate este ca persoanele care au fost infectate să obţină un certificat pe baza rezultatelor de la un laborator autorizat, însă, în acest caz, pentru emiterea documentului va fi percepută o taxă, a menţionat purtătorul de cuvânt al lui Orban.
Sursa: Agerpres