Un învăţător din Tinca este singurul fabricat de arcuri dacice tradiţionale, din România. Paradoxal, pasiunea pentru confecţionarea de arcuri a apărut datorită dorinţei de a găsi noi activităţi interesante pe care copiii să le poată practica în natură.
Dacian Romi Sav este de loc din satul Cărăsău, comuna Cociuba Mare (jud. Bihor), unde profesează ca învăţător de 20 de ani. Colegii de cancelarie îl apreciază pe Dacian Romi Sav pentru că este un coleg săritor şi inimos, iar elevii sunt încântaţi de „metodele” de predare ale învăţătorului lor, care aproape că nu le refuză nimic micilor şcolari. De nouă ani, dascălul s-a mutat cu familia la Tinca. Pasiunea pentru meşterit arcuri a început în urmă cu aproximativ şapte ani, când, din dorinţa de a-i scoate pe copii afară, în natură, s-a gândit la toate sporturile outdoor pe care le cunoştea şi a ales, pentru început, tirul cu arcul. Aşa a cumpărat primele arcuri, un compound de 55 de livre şi un Samick Volcano de 50 de livre. Bineînţeles că nimeni nu ştia şi nici nu putea trage cu cele două instrumente, pentru că erau prea puternice. Dacian Romi Sav a început să se documenteze pe diverse forumuri destinate arcaşilor, de la celebrul Paleoplanet până la grupuri din România. Practic, cam tot ce a găsit pe internet, youtube etc.
În primul an asta a făcut: a studiat diverse modele de arcuri, materiale folosite (tipuri de lemn şi caracteristicile fiecăruia, materiale folosite la laminări şi îmbinări, fire pentru coardă ş.a.m.d.), categorii în funcţie de rezistenţa la tensiune (elasticitate versus compresie). „A urmat un al doilea an de studiu, în care am construit doar self-uri (arc cioplit dintr-o singură bucată de lemn, n.r.) şi bilam-trilam (arcuri din lemn laminate din două şi trei fâșii de lemn diferite), întotdeauna şi obligatoriu respectând aceeaşi regulă – lemnul „bun în tensiune” pe spate şi cel „bun în compresie” pe interiorul arcului”, explică meşterul din Tinca.
Din 2015 a început să fabrice primele arcuri laminate cu fibra lemn-carbon. A experimentat cam toate modelele (longbow, recurve şi tradiţionale), însă a rămas la arcul tradițional deoarece a fost surprins de eficienţa şi plăcerea tragerii cu acesta. La ora actuală construieşte doar trei modele de arcuri tradiţionale, pe care le consideră vârful a tot ce a încercat pe partea de tradiţional: arcul Dacic (fratele mai mic al arcului scit), arcul Reflex-Deflex (un arc tradiţional şi totuşi modern care împrumută stabilitatea arcului lung cu viteza arcurilor horsebow) şi nu în ultimul rând arcul Havilah, un arc desenat de el însuşi de la zero, unic în lume prin forme şi dinamică, un arc ce reușește la fiecare construcţie să scoată constant 190-200 fps (viteza) la un raport de 9-10 gpp (grain per pound, unitate de măsură specifică în această industrie, n.r.).
Până acum, Dacian Romi Sav a construit circa 399 de arcuri, în patru ani de când s-a apucat de această pasiune. Arcurile lui se găsesc peste tot în lume, din Romănia până în Canada, SUA, Franţa, Germania, Norvegia, Anglia sau Polonia. Anul trecut a reuşit să-şi ridice un atelier aproape profesional, unde poate să-şi urmeze zilnic pasiunea, fie vară, toamnă, iarnă sau primăvară. În puținul timp liber rămas, el împreună cu familia se ocupă şi de cei 10 ari de grădină ocupaţi cu solarii. Şi pentru că şi-a propus ca în viaţă să facă doar lucruri care îi aduc bucurie, activitatea principală şi cea mai dragă rămâne aceea de a fi dascăl, învățător în Cărăsău, urmată apoi de făurirea arcurilor ajutat de cei doi băieţi şi de soţia care este zilnic cu el în atelier. De puţin timp, şi-au propus să meargă şi la concursuri de tir cu arcul, ba chiar să înfiinţeze la Tinca un club dedicat acestui nobil sport, tirul cu arcul.
Mircea Stroe
