Pentru românii care sunt pensionari și locuiesc în diaspora există o nouă prevedere legală: certificatul de viaţă. Documentul trebuie să confirme că pensionarul care locuiește în străinătate este încă în viață.
Pensionarul trebuie să semneze hârtia în fața unei autorități legale din statul de domiciliu sau de reședință permanentă, după caz, iar această autoritate trebuie să certifice acest fapt.
Pentru descărcarea acestui document și mai multe informații în acest sens se poate accesa cnpp.ro/certificatul-de-viata.
Noua legislație a pensiilor cere ca aceasta să fie depusă de două ori pe an, în martie și septembrie, la casele teritoriale de pensii. În cazul în care pensionarii din diaspora nu respectă termenele de 31 martie și 30 septembrie pentru depunerea acestor documente, plata pensiilor este sistată începând cu luna următoare celei în care nu au depus dovada de viață.
Dacă beneficiarul prezintă certificatul de viață după termenul limită, plata pensiilor va reîncepe de la data suspendării.
În prezent, acest certificat de viață trebuie depus doar o singură dată pe an. Schimbarea este reflectată în noul statut 360/2023, care reglementează pensiile publice.
O parte din prevederile noii legi intră în vigoare la începutul anului, în timp ce restul intră în vigoare la 1 septembrie anul acesta.