Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean se extinde

Primăria Oradea aduce la cunoștința publicului faptul că licitația care vizează extinderea Corpului B – Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea se află momentan în derulare, procedura licitației fiind organizată de Ministerul Sănătății.

Publicarea invitației la licitație s-a făcut în data de 22 august 2018 în cotidianul ”România Liberă” și pe pagina de web a Ministerului Sănătății/Secțiunea UMP/Achiziții, termenul de depunere a  ofertelor fiind 3 octombrie 2018.

Valoarea totală a investiției este de 26.468.114,33 lei (inclusiv TVA), așa cum rezultă din indicatorii tehnico –economici aprobați prin HCL nr. 445/11.05.2018, din care 13.368.984,95 lei (conform HCL 446/11.05.2018) este contribuția financiară a Municipiului Oradea din buget local, diferența reprezentând contribuția Ministerului Sănătății.

Durata de realizare a lucrărilor va fi de 24 de luni.

În luna martie 2017, managerul Gheorghe Carp a prezentat ideea acestui proiect, care a pornit de la dezvoltarea spectaculoasă a serviciului de urgențe. Atunci când în Oradea s-a înființat UPU, se înregistrau cca 25.000-30.000 de prezentări pe an, în timp ce în anul 2016  s-au înregistrat 150.000 de prezentări. Prin urmare, volumul de muncă este mult mai mare, iar spațiile desfășurării actului medical în bune condiții ar trebui să fie mult mai mari.

În ceea ce privește suprafețele construcției, acestea vor fi: demisol (cuprinde extindere și modernizare UPU) – 1763 mp, parter (care va fi ocupat de laborator, farmacie și sterilizare) – 1684 mp și etajul I (unde va fi amenajat amfiteatrul, vestiarele și birouri UPU) – 1123 mp.

 

Distribuie informația
Alte știri