USR Bihor: Adevărata Capitală Verde a României

Săptămâna aceasta, Primăria Oradea pune la pământ zeci de arbori maturi din zona centrală a orașului pentru a face loc șantierului pasajului de sub Bulevardul Magheru. De data aceasta însă, pentru a se evita scandalul iscat la astfel de acțiuni, opinia publică a fost informată prin intermediul presei, cu o zi înainte de demararea tăierii copacilor.

Pentru membrii filialei locale și județene a Uniunii Salvați România cât și pentru o parte semnificativă a cetățenilor, zelul și determinarea municipalității de a defrișa Oradea sunt de neînțeles. Cu atât mai mult cu cât, de ani de zile, societatea civilă cere, pe mai multe voci, stoparea acestor acțiuni și în ciuda numeroaselor dovezi care atestă că, de cele mai multe ori, justificările primăriei sunt “cusute cu ață albă”.

Conform cadastrului verde și informațiilor disponibile, Oradea avea, în urmă cu zece ani, între 38 000 – 40 000 de arbori maturi. Conform declarațiilor Primăriei Oradea, se taie anual aproximativ 1.000 de arbori maturi. Rezultă că, în ultimul deceniu, Oradea a pierdut aproape o treime din “plămânul” sau verde. Primăria Oradea se apără afirmând că plantează alți arbori și amenajează noi parcuri și zone verzi în compensare. Un raport al Direcției Tehnice din Primăria Oradea ne arăta, în 2017, realitatea: 939 de arbori maturi tăiați, 208 de arbori ornamentali plantați. Nu trebuie să fii specialist în domeniu ca să înțelegi că un arbore matur are o coroană de sute de metri cubi iar unul ornamental, tânăr, are o coroană ce abia depășește un metru cub, ceea ce înseamnă că, pe termen scurt și mediu, e nevoie de sute de astfel de copăcei plantați pentru a echivala impactul suprafeței foliare distruse.

Ce-i drept, nu putem ști cu siguranță câți dintre arborii aceștia s-au uscat în mod natural, câți erau bolnavi, câți deveniseră un risc pentru populație, câți dintre aceștia au fost tăiați în mod justificat, pentru că a fost în mod imperios necesar.

Primăria Oradea justifică tăierea copacilor prin explicații pe care, în mod frecvent, orădenii nu le acceptă: pentru că astfel pot fi puse în valoare fațadele proaspăt renovate (cazul stejarilor din Piața Unirii sau al tiselor din Piața Ferdinand), pentru că s-au uscat și pun în pericol viața cetățenilor (plopul secular al Annei Marossy, sălciile de pe malurile Crișului, platanii de pe Progresului, arborii din Parcul Bălcescu), pentru că încurcă șantierul unor lucrări publice sau private (cazul arborilor de lângă Podul Ladislau sau al celor de lângă Podul Dacia) sau pentru că…fac puf și înfundă filtrele centralei pe gaz (cazul plopilor de pe Calea Borșului).

Dintre toate metodele folosite pentru defrișarea orașului, una se remarcă în mod special, metoda “toaletării”. În fapt, toaletarea nu este decât o tăiere în două etape. În prima etapă este ciopârțit copacul, i se taie coroana și este expus bolilor și daunătorilor, practic este lăsat să moară. În a doua etapă, copacul este tăiat cu totul fiind invocată uscarea acestuia și pericolul reprezentat pentru cetățeni. O metodă simplă și eficientă și, mai ales, extrem de profitabilă pentru că bagă sute de mii de euro anual în buzunarul firmelor contractate de municipalitate. Noi, cetățenii, plătim astfel de doua ori: toaletarea și apoi tăierea propriu-zisa.

USR Bihor se alătură astfel celor care protestează față de felul în care Primăria Oradea înțelege să protejeze mediul înconjurător. În condițiile schimbărilor climatice deosebite pe care le traversăm, în condițiile șantierelor create de dezvoltarea tot mai accelerată a orașului, în condițiile creșterii surselor de poluare din oraș și din afara acestuia, considerăm că Oradea are nevoie de fiecare palmă de spațiu verde disponibil, are nevoie de viziune și strategii de mediu care să îmbunătățească sănătatea și calitatea vieții cetățenilor săi.

Distribuie informația
Alte știri