A avea grijă de mediu e similar cu a avea grijă de noi. De întreaga comunitate. Am susținut încă de la început orice inițiativă sănătoasă, propunând la rândul nostru mai multe astfel de măsuri și nu avem astfel cum să nu ne arătăm acum suportul față de „Vinerea verde”, un proiect al Ministerului Mediului menit să reducă poluarea cauzată de transportul cu maşinile personale, în mediul urban.
„Vinerea verde” a debutat oficial astăzi în toată țara iar noi vom încerca nu doar să o promovăm, ci și să vă ascultăm ideile și să propunem împreună administrației locale implementarea de soluții eficiente. Pentru ca Oradea și Bihorul să devină mai prietenoase cu mediul, mai sigure pentru pietoni și participanții la trafic cu mijloace de locomoție alternative (precum bicicletele sau trotinetele), și, firește, mai sănătoase, în timp.

USR Bihor