Cartea „Ariel din spatele scenei”, coordonată de Elisabeta Pop (mult mai cunoscută în lumea teatrală drept Vetuța, unica și inegalabila fostă secretară literară la Oradea) și Raluca Sas Marinescu, apărută la Presa Universitară Clujeană, în 2021, ne propune o minunata călătorie în lumea inefabilă a teatrului, din perspectiva secretarului literar, acest fact totum al Thaliei.
Volumul scoate în evidență contribuții ale celor care au trăit sau trăiesc în universul proteic al teatrului.
Mărturiile lor aduc în prim plan personalități marcante, unice, care au însuflețit scenele noastre și care continuă sa o facă cu aceeași mare bucurie de a dărui, neostoită.
„Vă invităm să respirați teatru cu acest volum „Ariel din spatele scenei”, dedicat unei lumi pe care o descoperim iar și iar, cu mare pasiune”, este îndemnul Ligiei Mirișan.