Vaccinul antigripal va fi disponibil din 15 septembrie, 1 milion de doze urmând a fi utilizate pentru imunizarea populaţiei din grupele de risc, în cadrul campaniei gratuite a Ministerului Sănătăţii. Ministerul Sănătăţii va aloca peste 11 milioane lei pe tru contravaloarea vaccinurilor, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii împotriva gripei de sezon vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor. Ea se va derula în cadrul cabinetelor medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi, iar beneficiarii sunt persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis personalul medical, persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi
Odată cu venirea toamnei, specialiştii recomandă populaţiei să respecte cu stricteţe regulile de igienă personală necesare pentru evitarea îmbolnăvirii. Spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă.