Vaccinul împotriva gripei administrat gratuit în cabinetele medicilor de familie, disponibil începând de săptămâna aceasta

Vaccinul gripal tetravalent administrat gratuit în cabinetele medicilor de familie persoanelor care fac parte din grupele cu risc de îmbolnăvire, în cadrul programului național de vaccinare, este disponibil pentru distribuție în România, începând de săptămâna aceasta.

 Prima tranșă ajunsă în țara noastră, de aproape 400.000 de doze, va fi distribuită săptămâna aceasta către Direcţiile de Sănătate Publică din țară.

De la DSP-uri, vaccinul poate fi accesat de medicii de familie pentru campania de vaccinare.

România vine după doi ani consecutivi cu epidemie de gripă în sezonul rece, iar medicii au avertizat că vaccinarea împotriva gripei este mai necesară ca oricând anul acesta, în timpul pandemiei de COVID-19.

Persoanele care fac parte din categoriile considerate cu risc mare de îmbolnăvire – persoane cu vârsta de peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, femei însărcinate – pot beneficia de vaccin gratuit în cabinetul medicului de familie.

Persoanele din afara categoriilor de risc își pot achiziționa vaccinul împotriva gripei contra cost, din farmacii.

Distribuie informația
Alte știri