Vasile Blaga şi chestorul Liviu Popa îşi reparau bolizii fără să plătească

Profitând de funcţia de conducere pe care o avea, chestorul Liviu Popa, fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor, şi-a permis să-şi trimită propriul autoturism la reparat în service, dar şi maşinile altor apropiaţi printre care se află politicianul Vasile Blaga, fără a plăti reparaţiile, conform rechizitoriului procurorilor DNA, scrie Adevarul

În anul 2008, Varga Zoltan Andras, administratorul service-ului Tophaus Impex Oradea, a participat la o licitaţie pentru atribuirea serviciilor privind reparaţia autoturismelor marcă străină aparţinând IPJ Bihor, contractul fiind încheiat pe o perioadă de 9 luni. Potrivit administratorului, aceea a fost singura procedură de achiziţie publică organizată de IPJ Bihor cu privire la atribuirea serviciilor de reparaţie a autovehiculelor.

În continuare, autoturismele IPJ Bihor au fost reparate la acest service, iar din primăvara lui 2015, şi cele ale şefului instituţiei, autoturismul soţiei acestuia, dar şi cel al lui Vasile Blaga. Procurorii anticorupţie arată că valoarea acestor reparaţii a fost de aproape 9.000 de lei. Maşina soţiei lui Popa, în service În primăvara lui 2015 în service ajungea autoturismul BMW aparţinând soţiei şefului IPJ, Viorica Popa.  Citeste tot articolul

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds