Laci Lazar se întoarce la CSM CSU Oradea. Cele două părți au convenit pentru un angajament cu valabilitate până la finele sezonului competițional 2017/18.
Baschetbalistul originar din Oradea cu cea mai lungă activitatea în slujba clubului roș-albastru se întoarce la clubul alături de care a debutat la nivel de seniori după o perioadă de patru ani și jumătate petrecută la alte echipe. El a jucat zece sezoane la nivel de seniori pentru echipa orașului natal. Laci este un produs al LPS Bihorul Oradea, acolo unde a evoluat sub comanda profesorului Dragoș Oprea, conform site-ului csmoradea.ro.
În vârstă de 30 ani, înalt de 2.10 metri, Laci este jucător de poziția 5. Lazar a petrecut opt sezoane în LNBM alături de CSM Oradea. A jucat 200 de meciuri între 2005 și 2013. El este orădeanul (născut și format) cu cele mai multe puncte marcate pentru CSM, cu un total de 1.073 puncte înscrise.