În Crişana, valorile de temperatură vor avea mici variaţii de la o zi la alta până pe 23 februarie şi vor fi caracterizate printr-o medie a temperaturilor maxime de 5 – 6 grade. Temperaturile minime vor oscila între -3 şi zero grade.
În intervalul 24 – 27 februarie, procesul de răcire va fi important şi, ca urmare, media maximelor diurne va ajunge la -4 grade, iar minimele nocturne vor coborî, în medie, spre -10 grade. Începând din 28 februarie, pe fondul încălzirii vremii, regimul termic se va apropia treptat de cel normal din această perioadă, astfel că, în 4 martie, se va atinge o medie de 3 – 4 grade a temperaturii maxime şi de -3 grade a celei minime.
În prima săptămână vor fi zilnic precipitaţii pe arii relativ extinse, predominant ploi, local mai însemnate cantitativ în intervalul 23 – 24 februarie. Ulterior, va creşte probabilitatea apariţiei precipitaţiilor, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, dar în general slabe.