Fotbaliştii de la FC Bihor au disputat marţi cel de-al patrulea joc de verificare din această perioadă a pregătirilor de iarnă. La Baza Sportivă Tineretului din Oradea, roş-albaştrii s-au duelat de această dată cu echipa de ligă a IV-a CS Oşorhei, formaţie pe care au învins-o clar, cu scorul de 3-0, după ce la pauză conduceau cu 2-0 şi după ce au dominat cu autoritate partida.
„Am făcut un joc bun, pe o suprafaţă de teren cu dimensiuni foarte mici, dar scopul nostru a fost să facem o mişcare după antrenamentul destul de greu de dimineaţă. Ne bucurăm că nu ne-am accidentat, am avut plăcerea de a juca şi acesta este lucrul cel mai important. Am avut din nou două echipe distincte în cele două reprize, pentru că suntem în perioada de cantonament, o perioadă foarte grea, în care jucătorii au câte două antrenamente pe zi. Chiar în această dimineaţă am avut un antrenament foarte greu, fiind chiar la mijlocul cantonamentului. Punem accent acum foarte mult pe latura fizică, iar la meci împart minutele la jucători, ca să dăm un pic de echilibru în tot ceea ce facem”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul Florin Farcaş.