Dacă vi se pare că investițiile publice în Oradea au fost la un nivel ridicat în 2019, Primăria anunță că în următorii doi ani ritmul lucrărilor va ajunge la cote nemaiîntâlnite în istoria orașului. Primarul, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, intr-o conferință de presă că anul 2019 a fost unul a investițiilor.
Anul viitor și în 2021 vor fi niste lucrări și mai consistente, care vor schimba fața orașului, vor aduce un plus de calitate în transportul public, vom cumpăra zeci de autobuze noi, vor veni tramvaiele, vor fi finanțate proiectele blocate de Guvernul Dancila, cum ar fi reabilitarea Bulevardului Nufarul-Cantemir, a anunțat primarul.
Secretul atragerii de fonduri europene la Oradea
Potrivit edilului, autoritățile de management au dat termene pîna la care Primaria a putut depune proiectele și de fiecare dată Primăria a depus proiecte în limita maxim posibilă chiar dacă au fost discutii critice din cauza numarului lor dar si a momentului in care au fost depuse aceste prioecte.
S-a dovedit la acest final de an ca a fost o decizie corectă, in sensul in care domnul ministru Boloș ne-a anunțat ca Guvernul va decide aprobarea supracontractarii la fonduri europene astfel încât toate proiectele pe care le-am depus să fie finanțate, a explicat Ilie Bolojan.
Decizia despre care a vorbit Ilie Bolojan este pe ordinea de zi a Guvernului din ședința de astăzi.