Volodimir Zelenski cere ca Ucraina să fie primită în UE

Foto: captura video Twitter

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut sâmbătă ca țării să îi fie acordat statutul de membru UE, arată o postare pe Twitter. De altfel, Zelenski a discutat cu președintele Consiliului European despre asistență pentru Ucraina.

„Este un moment crucial pentru a încheia odată pentru totdeauna o discuție ce durează de mult timp și pentru a decide cu privire la aderarea Ucrainei la UE.”, a scris liderul de la Kiev pe Twitter. „Am discutat cu președintele Consiliului European (Charles Michel) despre continuarea asistenței efective (pentru Ucraina) și lupta eroică a ucrainenilor pentru un viitor liber”, a adăugat președintele Zelenski.

Deși Zelenski cere țărilor Uniunii Europene să decidă privind aderarea Ucrainei la blocul comunitar, acesta este un proces îndelungat ce prevede, printre condiții, ca statul candidat să nu aibă probleme legate de granițe.

Mesajul lui Zelenski reprezintă însă un semnal pentru direcția pro-europeană pe care vrea să o dea țării. 

Alte știri