Vor fi ninsori în Bihor înainte de Crăciun? ANM a emis mai multe avertizări meteo

Meteorologii ANM au emis pentru următoarele zile avertizări de vreme rea. Meteorologii au emis chiar un Cod Portocaliu care va intra în vigoare pe 22 decembrie la ora 18.00 și va fi valabil până pe 24 decembrie, la ora 10.00.

MESAJ 1
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 21 decembrie, ora 22 – 22 decembrie, ora 12
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: cea mai mare parte a Crișanei și nord-vestul Transilvaniei

    În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Crișanei și nord-vestul Transilvaniei vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală în general de 55…60 km/h.

Interval de valabilitate: 21 decembrie, ora 22 – 22 decembrie, ora 12
Fenomene vizate: viscol
Zone afectate: Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și în Carpații Orientali

       În intervalul menționat, în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și în Carpații Orientali va fi viscol și vizibilitate scăzută. Vor fi rafale de 80 km/h, iar la altitudini mai mari de 1700 m, de peste 90…100 km/h.

MESAJ 2
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 22 decembrie, ora 12 – 24 decembrie, ora 10
Fenomene și zone vizate: intensificări ale vântului în toată țara, viscol și ninsori moderate cantitativ la munte, ninsori viscolite în Maramureș și Transilvania 

         Începând de vineri (22 decembrie) și până la sfârșitul săptămânii (duminică, 24 decembrie), vântul va avea intensificări în toată țara.
        La munte vor fi rafale de 90…100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei, al Munteniei și local în Dobrogea, mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă viteza vântului va atinge 65…70 km/h și pe arii restrânse 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale și temporare, cu viteze în general de 55…60 km/h.
         În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ (25…30 l/mp și peste 40… 50 l/mp în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali), iar vizibilitatea se va reduce semnificativ. Din noaptea de vineri spre sâmbătă (22/23 decembrie) în Maramureș și Transilvania temporar va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă.  

     Notă: Pe arii restrânse, ninsori slabe viscolite vor fi și în Moldova, în Crișana și în Banat.

COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 22 decembrie, ora 18 – 24 decembrie, ora 10
Fenomene și zone vizate: viscol puternic în zona montană înaltă (în general la peste 1500 m).

         În zona montantă înaltă (în general la peste 1500m), vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…120 km/h, va fi viscol puternic, vizibilitate foarte redusă și zăpadă troienită.

Distribuie informația
Alte știri