Mare parte din săptămâna care urmează aduce temperaturi de vară autentică în țara noastră, sau, așa cum mai este ea denumită, ”vară indiană”.
Astfel, pe parcursul zilei de luni, maximele urcă spre 26 – 28 de grade în cea mai mare parte a țării, iar prin vestul Munteniei, Oltenia, vestul Banatului si Crișanei se pot atinge și 28 – 29 de grade. În nordul și centrul Moldovei dar și prin Transilvania și Maramureș, nu trecem de 23 – 25 de grade. La munte vor fi maxime de 19 – 21 de grade, cu 15 – 16 grade pe creste.
Această distribuție a valorilor termice se păstrează până vineri, când, prin Crișana, Maramureș, nordul Transilvaniei, zonele montane avem parte de o răcire care va duce maximele doar la 19 – 20 de grade, cu 22 – 23 de grade prin Transilvania și 26 – 28 de grade prin restul țării.
Sâmbătă, răcirea se simte și prin nordul Moldovei, în timp ce prin Muntenia, Oltenia, sudul Moldovei și Dobrogea rămân cu valori de 27 – 29 de grade.
Pe parcursul zilei de duminică vorbim deja de două Românii: una cu maxime de la 14 – 16 grade (zonele montane, sudul Transilvaniei), respectiv 20 – 21 de grade prin Moldova, Maramureș Banat și Crișana și o altă Românie (Oltenia, Muntenia, sudul Dobrogei) în care temperaturile de vară, 28 – 30 de grade, rămân de interes.
Și în ceea ce privește temperaturile minime avem parte de valori peste normal, caracteristice mai degrabă unor maxime de sfârșit de septembrie, astfel că, de la o zi la alta, urcăm de la valori de 13 – 15 grade spre 17 – 19 grade joi și vineri, în mare parte din țară.
De vineri, ploile care vor veni în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, zonele montane vor aduce cantități de 15 – 20, izolat chiar spre 30 de l/mp. Ploi vor fi și prin nordul Moldovei, dar nu se vor acumula mai mult de un 5 – 7 l/mp.
Și în weekend avem parte de ploi, sâmbătă prin mare parte din țară, cantități mai mari putând să se acumuleze prin zonele montane și nordul Moldovei (10 – 15 l/mp), în timp ce prin restul zonelor țării nu trecem de un 3 – 5 l/mp.
Duminică revin ploile intense prin Banat, vestul Transilvaniei (15 – 20, 25 l/mp), dar ploi slabe vom avea în continuare și prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Meridionali.
sursa: alba24.ro