Vremea se încălzește în cea mai mare parte a țării în săptămâna 18-24 decembrie

Foto: Gabriel Popescu

Începutul de săptămână ne aduce temperaturi în creștere și mai ridicate decât normalul perioadei în care ne aflăm.

Luni, vremea se va încălzi în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în sud-est. Atmosfera va fi în general însorită, excepție făcând nord-vestul și centrul teritoriului, unde vor fi câțiva nori și ceață. Vântul va adia ușor iar  temperaturile maxime se vor  încadra între 4 grade și 14 grade.

Și la munte se anunță vreme caldă pentru această perioadă, nu mai vorbim de ninsori și de precipitații, doar vântul va fi mai insistent pe creste.

Marți, temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei iar soarele va fi prezent în majoritatea regiunilor. Vântul va sufla ușor cu intensificări în zona montană, iar maximele se vor încadra, în general, între 4 și 14 grade

Pe parcursul săptămânii 18-25 decembrie, vom avea parte mai mult de soare decât de ninsoare. Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile nord-estice. Ninsori slabe vor fi doar la altitudini mari, în rest nu sunt anunțate precipitații.

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri
post-image
Stiri

𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐚: 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧ț𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧ă 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐥𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐂𝐡𝐢𝐫𝐢𝐛𝐢ș-𝐁𝐢𝐡𝐚𝐫𝐢𝐚 ș𝐢 𝐧𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐫𝐮𝐭𝐢𝐞𝐫 𝐒𝐩𝐢𝐧𝐮ș

Compania Națională de Investiții Rutiere a elaborat și depus, la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cererea pentru finanțarea europeană nerambursabilă a proiectului ,,Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea,...