Miercuri, 8 septembrie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 163 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 56.850 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 13 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute trei certificate de înmatriculare și au fost constatate cinci tamponări.
Au fost sancíonatí 64 de bicicliști, 21 de pietoni care au traversat neregulamentar, 41 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, șapte sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate trei depășiri neregulamentare, o sancțiune a fost aplicată pentru conducere sub influența alcoolului, iar 26 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.