Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025, procedura de concesionare prin licitație publică a 61 de parcele în cele patru Parcuri de Specializare Inteligentă (PSI) din județ, în Aleșd, Beiuș, Ștei și Marghita.
În perioada următoare vor fi organizate licitațiile. Întreprinderile Mici și Mijlocii (IMM-urile) vor putea concesiona parcelele pentru o perioadă de 10 ani. Nivelul minim al redevenței de la care va porni licitația va fi: Aleșd – 1,50 euro/mp/an; Beiuș – 1,30 euro/mp/an; Ștei – 1,10 euro/mp/an; Marghita – 1,20 euro/mp/an.
Firmele interesate vor putea accesa fonduri europene pentru sprijinirea demarării investiției în valoare de 17,87 milioane euro.
În parcul industrial din Aleșd sunt disponibile 11 parcele cu dimensiuni care variază între 3.454 – 15.657 mp; în parcul din Beiuș sunt 16 parcele cu dimensiuni care variază între 4.108 – 25.952 mp; în parcul din Ștei sunt disponibile 25 de parcele cu dimensiuni între 1.772 – 8.890 mp, iar în cel din Marghita sunt disponibile 9 parcele cu dimensiuni între 3.451 – 24.557 mp.
Lucrările la Parcurile de Specializare Inteligentă din Marghita, Aleșd și Beiuș avansează. Vă reamintim că lucrările la cel de-al patrulea Parc, cel din Ștei, au fost finalizate.
Cele mai avansate sunt lucrările de la Parcul din Marghita, unde stadiul a ajuns la 80%. Parcul se întinde pe 11,49 hectare și este situat în partea de sud-vest a municipiului, la ieșirea spre satul Petreu, pe partea stângă a DN19B. De realizarea lucrărilor se ocupă o asociere de cinci firme: Leko Construct SRL, Inteco Holdin SRL, Electro Excel Green Consulting SRL, Rono Aqua SRL și Caloria SRL. Valoarea contractului este de 21.753.095,89 lei, fără TVA.
Cu o suprafață de 8,65 hectare, Parcul din Aleșd este amplasat în partea de vest a orașului, cu acces dinspre Lugașu de Jos, pe DN1/E60. Lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 60%. Valoarea contractului este de 13.609.082,34 lei, cu TVA inclus. Lucrările sunt executate de firma Dumexim SRL.
Parcul din Beiuș are o suprafață de 17,51 de hectare și este situat la intrarea în oraș dinspre Oradea, pe partea stângă a Drumului European E79 (DN76). Accesul se va realiza din Centura Beiuș. Lucrările sunt realizate în proporție de 30%. Lucrările sunt realizate în baza contractului semnat cu firma SC Dumexim SRL pentru proiectare și execuție. Valoarea contractului este de 27.274.953,77 lei, cu TVA inclus.
Finanțarea dezvoltării parcurilor este asigurată în proporție de 60% din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, iar 40% din bugetul Consiliul Județean Bihor.
Proiectul este realizat în parteneriat de: Consiliul Județean Bihor, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea și primăriile Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.