Zi de doliu național în memoria fostului președinte Ion Iliescu

Foto: TVR

Joi, 7 august 2025, România își pleacă steagurile în bernă, într-o zi de doliu național decretată în semn de respect față de memoria fostului președinte Ion Iliescu. Guvernul a luat această decizie în cadrul unei ședințe extraordinare, organizate marți seară, la scurt timp după anunțul oficial al decesului.

Drapelul României va fi coborât în bernă pe întreg teritoriul țării, măsura fiind obligatorie pentru toate instituțiile publice centrale și locale, dar și pentru misiunile diplomatice din străinătate. De asemenea, sediile partidelor politice, ale organizațiilor sindicale și patronale, unitățile de învățământ și instituțiile de cultură vor fi obligate să respecte această decizie.

Regulamentul se aplică inclusiv în punctele de frontieră, aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și pe toate navele și ambarcațiunile care navighează sub pavilion românesc. Persoanele fizice care arborează drapelul la domiciliu sau reședință sunt, la rândul lor, îndemnate să îl coboare în bernă în această zi de comemorare.

În semn de respect, posturile de radio și televiziune, precum și instituțiile culturale, vor adapta programele și activitățile artistice în acord cu solemnitatea momentului.

Alte știri