Ziua a șasea a Festivalului Internațional de Teatru Oradea propune spectatorilor trei spectacole care se află în secțiunea concurs – Festivalul de Teatru Scurt. Juriul va avea o zi plină, dar, cu siguranță, provocarea va fi una încântătoare, deoarece propunerile de spectacole sunt pe măsură.
De la ora 17:00, la Sala Arcadia, Unteatru București va juca un spectacol care îi are ca protagoniști pe actorii Constantin Cojocaru și Gelu Nițu: „Vârstele lunii”, de Sam Shepard, regia Toma Dănilă.
De la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului, Teatrul Național „Eugen Ionesco” din Chișinău, Republica Moldova, a trecut Prutul și a venit tocmai până la Oradea pentru a încânta publicul și a convinge juriul cu spectacolul „Căldură în noiembrie”, de Yana Dobreva, regia Petru Vutcărău.
De la ora 21:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor (cu publicul pe scenă), Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad prezintă spectacolul „Tatăl”, de Florian Zeller, regia Radu Iacoban – un mister tragic-comic, o poveste de familie sobră și realistă, o privire emoțională și emoționantă asupra lumii prin ochii unui om care suferă de demență.