Ziua Internațională a Iei va fi marcată la Oradea prin vernisajul expoziției Șezătoarea de la muzeu

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor” și OTL Oradea și cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și al Primăriei Municipiului Oradea, vernisajul expoziției Șezătoarea de la muzeu. Evenimentul este prilejuit de celebrarea Zilei Internaționale a Iei și va avea loc vineri, 20 iunie 2025, de la orele 17.00, la Muzeul Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr. 1/A).

Începând cu luna noiembrie 2024 s-a desfășurat ediția a treia a proiectului numit Șezătoarea de la muzeu, activitate practică de confecționare a propriei cămăși bihorene.

Dacă la primele două ediții am adus în atenția dumneavoastră cămăși vechi purtate de o parte și de alta a Munților Pădurea Craiului, pentru ediția actuală am scos la lumină „case ale trupului” ce sunt „învelișul cel mai intim al corpului uman” ce provin din zonele etnografice Valea Barcăului și Sub Meseș, piese datate între anii 1880 și 1935. Astfel, am reușit să exemplificăm un alt tip de croi, acela în care pânza era folosită cu urzeala pe orizontală, învelind corpul și lăsând umerii goi, ce au fost acoperiți cu bucăți de pânză denumite petice sau folturi. Acest tip de croi nu s-a folosit doar în satele de la poalele Munților Plopiș, ci a cunoscut o prezență îndelungată, până în primele două-trei decenii ale secolului XX, în partea sudică a ariei etnografice Țara Crișurilor, respectiv pe Valea Crișului Alb. În ambele zone, umerii împreună cu mânecile au oferit câmpuri ornamentale generoase, ceea ce a întreținut predilecția de a decora peticele umerilor și decorul în șire verticale a mânecilor.

Pentru ilustrarea portului popular pentru localitățile de la nord, nord-est și est față de Oradea avem extrem de puține piese în colecția noastră de port, însă știm că s-au purtat spăcele închingate, poale cu lații dispuși pe orizontală, zadie huedințească și labreu, că portul cu haine albe a dispărut din vestimentația bărbaților înainte de 1940, din a femeilor poate că cu câțiva ani după, dar cu siguranță în anii ’70 nici cele vârstnice nu le mai îmbrăcau. Atunci când vrem să ilustrăm portul de pe Barcău, folosim ansamblurile ce provin din județul Sălaj, de unde își au originea majoritatea cămășilor prezente în această ediție a Șezătorii de la muzeu.

În satele învecinate celor situate pe Valea Barcăului, pe lângă cămășile cu petice s-au folosit și cămășile cu petice și fodre, tip foarte rar de cămașă în colecțiile muzeale, de aceea am folosit acest prilej pentru a-l face cunoscut. Ambele aspecte ne-au ajutat să lărgim aria pe care o ilustrăm, cuprinzând astfel și sate aflate pe Valea Crasnei.

Continua nevoie de adaptare la nou le-a făcut pe femei să încerce noi tehnici sau motive, să treacă de la alesătură în război la tehnica cruciulițelor sau a broderiei pline și a celei sparte și de la motivele geometrice la cele florale.

Cămășile femeiești folosite ca model provin din Voivozi, județul Bihor, Bobota, Marca, Plopiș, Sâg, Tusa din județul Sălaj, iar cele două cămăși bărbătești, din satele Sâg (comuna Sâg) și Bobota (comuna Bobota), toate acestea reprezentând croiuri și ornamente folosite de români în perioada cuprinsă între anii 1880-1935.

Ca la celelalte ediții avem participante atât din Oradea și județul Bihor, cât și diferite localități ale județului Sălaj.

Una dintre noutățile din proiect a fost o reconstituire a vechiului spăcel de Barcău pe care am folosit-o drept model de croi. Ea a fost lucrată în Zalău de către prof. Alina Goga, care ne-a împrumutat-o cu multă amabilitate.

Iar marea surpriză a acestei ediții este colaborarea cu Liceu tehnologic „Livia Maria Gego” Dobrești, prin care sub îndrumarea profesoarei Viorica Știube cinci eleve s-au implicat în proiect și au reușit realizarea a trei cămăși din modelele edițiilor anterioare ale Șezătorii de la muzeu.

Mulțumiri tuturor pentru implicare și îi invităm pe cei interesați să se alăture proiectului nostru.

Expoziția va fi deschisă între 20 iunie-20 iulie a.c.

Alte știri