Ziua mondială a populaţiei, sărbătorită în fiecare an pe 11 iulie

Foto: toppr.com

A fost nevoie de sute de mii de ani pentru ca populația lumii să ajungă la 1 miliard – apoi, în aproximativ 200 de ani, a crescut de șapte ori. În 2011, populația globală a atins pragul de 7 miliarde, aproape 7,9 miliarde în 2021 și se aşteaptă să crească la aproximativ 8,5 miliarde în 2030, 9,7 miliarde în 2050 și 10,9 miliarde în 2100.

Ziua mondială a populaţiei (#WorldPopulationDay) a fost instituită de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la problemele demografice globale, precum importanţa drepturilor omului, a sănătăţii materne, a sărăciei, a egalităţii de gen şi a planificării familiale.

Ziua mondială a populaţiei este menită să ne reamintească în fiecare an pe 11 iulie că rata actuală de creştere a populaţiei este nesustenabilă, iar problemele sociale şi logistice cu care ne confruntăm în prezent pentru a satisface cererea acestei populaţii se vor agrava dacă nu facem nimic.

Nevoile de energie şi de hrană ale lumii continuă să pună o presiune din ce în ce mai mare asupra capacităţii noastre de a le satisface, iar resursele, în general, sunt din ce în ce mai greu de obţinut.

Pe termen lung, e dificil să se facă previziuni asupra evoluţiei populaţiei, rata natalităţii are tendinţa de a scădea în medie, dar e diferită în funcţie de nivelul dezvoltării umane, iar mortalitatea e influenţată de boli, războaie, catastrofe naturale şi progresele medicinei. UNFPA, organismul ONU dedicat problemelor populaţiei, utilizează scenarii diferite pentru a face previziuni privind evoluţia populaţiei. Conform estimărilor UNFPA, în 2025 pe planetă vor trăi 8 miliarde de persoane, în jurul anului 2050 vor fi 9 miliarde de persoane, iar în 2100 pe Terra vor locui aproape 11 miliarde de oameni.

Se estimează că, pe termen lung, populaţia din 43 de ţări va scădea între 2013 şi 2050. În Belarus, Bulgaria, Croaţia, Cuba, Georgia, Letonia, Lituania, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Serbia şi Ucraina populaţia va scădea cu mai mult de 15% până în anul 2050.

Distribuie informația
Alte știri