Anual, la 20 iulie este sărbătorită Ziua Mondială a Şahului, instituită în 1966 de Federaţia Internaţională a Jocului de Şah (FIDE), la propunerea UNESCO, potrivit https://www.fide.com.
Şahul, considerat şi “sportul minţii”, poate fi definit ca fiind o competiţie între piesele albe şi cele negre, care se bat utilizând strategii şi făcând apel la iniţiativă. E un “război” pe 64 de pătrate cu 32 piese (16 negre şi 16 albe), unde cel mai puternic învinge. “Şahul este piatra de încercare a inteligenţei”, definea, spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, acest joc al minţii, Johann Wolfgang von Goethe, cel mai important reprezentant al clasicismului german.

În România, Campionatul Naţional de Şah a debutat în anul 1926, la Sibiu. Primele trei ediţii au fost dominate de Alexandru Tyroler (1891-1973), pentru ca în 1930, titlul de campion naţional să îi revină lui Janos Balogh. Competiţia s-a ţinut cu regularitate, anual, de abia începând cu 1946. Campionatul Naţional de Şah destinat femeilor a debutat în 1936, la Bucureşti, cu victoria Rodicăi Manolescu.
De-a lungul timpului Bihorul a dat câțiva jucători valoroși, campioni la nivel național dar și medaliați la Europene. Este vorba despre Mihai Şuta, Dan Mihai Carțiș, Dan Raț, gemenii Maria și Tudor Ursente, Robert Hajbok, Alexandru Stanciu, Tyukodi Petra, Alexandru Palîi si Christopher Bui.
Foto: ebihoreanul.ro
În 2018 Oradea a devenit capitala europeană a șahului juvenil! Urbea de pe Crișul Repede a găzduit, în premieră, Campionalul European de Șah Rapid și Blitz (șah fulger) dedicat juniorilor cu vârste de până la 18 ani, unde a participat și cel mai tânar mare maestru român din istorie, Bogdan Deac (16 ani), care, în iunie 2016, a deținut și titlul de cel mai tânăr mare maestru al lumii.

În iunie 2021, la pensiunea Allegria din Baile 1 Mai, a avut loc un simultan cu cel mai bun șahist român din toate timpurile, Dieter Nisipeanu. În prezent el este jucătorul numărul 1 din echipa olimpică a Germaniei, a câștigat Supercupa acestei țări și joacă la cele mai importante turnee de șah din lume.
