25 octombrie: Ziua Armatei Române. Programul evenimentului de la Oradea

Miercuri, 25 octombrie 2023, începând cu ora 12:00, va avea loc ceremonia militară prilejuită de Ziua Armatei României.

Manifestările se vor desfășura la Statuia Ostașului Român din Parcul 1 Decembrie, Municipiul Oradea, după următorul program:

12:00 – 12:02   – Întâmpinarea persoanei oficiale, salutul drapelului de luptă și ocuparea locului în dispozitiv;

12:02 – 12:05 – Intonarea Imnului național al României;

12:05 – 12:15 – TE DEUM;

12:15 – 12:35 – Alocuțiuni privind însemnătatea evenimentului;

12:35 – 12:45   – Festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori la Statuia Ostașului Român din Parcul 1 Decembrie;

12:45 – 12:50 – Defilarea detașamentului de onoare și onorul muzicii militare.

În fiecare an, la 25 octombrie, este sărbătorită Ziua Armatei României instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959. În anul 1944, bravii noștri soldați au eliberat ultimele brazde de pământ românesc de lângă orașul Carei de sub ocupația horthysto-hitleristă.

Această zi ne oferă oportunitatea de a aduce un omagiu solemn militarilor, cei care, cu jertfa propriei vieți, au eliberat și reîntregit teritoriul național românesc așa cum îl cunoaștem azi. Armata României continuă să fie un pilon important în conștiința românilor, o instituție de o importanță majoră. În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război al României a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 şi-au pierdut viaţa, aproape 60.000 au fost daţi dispăruţi, iar peste 330.000 au fost răniţi în luptă.

Slujind mereu interesul național, acești soldați neînfricați aduc onoare și recunoștință României. Totodată, azi avem prilejul de a aduce un omagiu celor care au luptat de secole pentru promovarea și apărarea atributelor fundamentale ale națiunii și statului român.

Se cuvine să îi amintim și pe cei care ne sunt parteneri: NATO, SUA și Uniunea Europeană care, împreună cu Armata României, sunt la datorie în fiecare clipă, pentru a oferi siguranță granițelor și cetățenilor noștri.

La mulți ani Armatei României! La mulți ani tuturor militarilor români! Glorie și onoare Armatei Române!

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri
post-image
Stiri

𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐚: 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧ț𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧ă 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐥𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐂𝐡𝐢𝐫𝐢𝐛𝐢ș-𝐁𝐢𝐡𝐚𝐫𝐢𝐚 ș𝐢 𝐧𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐫𝐮𝐭𝐢𝐞𝐫 𝐒𝐩𝐢𝐧𝐮ș

Compania Națională de Investiții Rutiere a elaborat și depus, la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cererea pentru finanțarea europeană nerambursabilă a proiectului ,,Autostrada Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea,...