Marți, 25 martie, de la ora 10, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor își deschide porțile pentru o zi plină de activități captivante, demonstrații spectaculoase și surprize pentru copii. Evenimentul va avea loc în curtea IPJ Bihor, pe strada Parcul Traian nr. 18 din Oradea.


Cei mici vor putea deveni „Polițist pentru o zi”, primind legitimații simbolice, insigne și autocolante. Polițiștii de la prevenire îi vor antrena în jocuri și concursuri tematice, iar participanții vor avea ocazia să descopere echipamentele și tehnicile folosite de oamenii legii:
Autospecialele Poliției Rutiere, motocicletele de serviciu, dar și echipamente moderne precum pistolul radar, dronele, aparatele etilotest și drugtest
Autolaboratorul criminalistic, unde vor afla cum sunt investigate cazurile
Luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care vor face o demonstrație impresionantă
Dresajul câinilor de serviciu, cu exerciții speciale și interacțiune cu copiii
Autospeciala Biroului pentru Protecția Animalelor, destinată intervențiilor pentru salvarea necuvântătoarelor
Pe lângă expoziții și demonstrații, vor fi organizate standuri de informare cu materiale educative despre profesia de polițist și prevenirea criminalității.
Evenimentul este deschis tuturor celor curioși să descopere lumea fascinantă a Poliției.