Ziua Secției de Pompieri Beiuș/ Sute de misiuni de salvare, desfășurate de la începutul acestui an

Miercuri, 05 octombrie a.c., pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Beiuș sărbătoresc Ziua Subunității, aniversând 26 de ani de la reînființare.

Secția de Pompieri Beiuș a fost înființată spre sfârșitul anului 1940, având un efectiv de 19 cadre, din care un subofițer comandant și 18 militari în termen. De-a lungul timpului, subunitatea de pompieri din Beiuș a trecut prin diverse transformări, la  15 august 1959, fiind transformată în companie, iar la 1 august 1970, prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne, fiind mutată la Curtea de Argeș. În locul ei a fost înființată o Formațiune Civilă de Pompieri, cu un efectiv de 31 membri.

La data de 01 august 1994, Secția de Pompieri Beiuș a fost reînființată, iar în data de 05 octombrie 1996,a fost inaugurat sediul subunității.

Secția de Pompieri Beiuș își desfășoară misiunile specifice în raionul de intervenție cu o suprafață de aproximativ 1230 kilometri pătrați, format din 86 localități și o populație de circa 49 000 locuitori.

695 de misiuni pentru salvarea și protecția vieților și bunurilor semenilor

De la începutul acestui an, până în data de 1 octombrie, echipajele Secției de Pompieri Beiuș au desfășurat 695 de misiuni, din care 77 de operațiuni de stingere a incendiilor, peste 380 de misiuni de acordare a primului ajutor calificat şi de descarcerare, 5 misiuni de salvare a persoanelor cu diferite probleme de sănătate, rămase blocate în locuințe, 6 intervenții pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase și peste 200 de exerciții și misiuni de recunoaștere în teren, precum și alte misiuni specifice. 

În urma misiunilor desfășurate în acest an, pompierii Secției Beiuș au salvat 9 persoane și bunuri în valoare de aproximativ 3.384.000 lei.

Distribuie informația
Alte știri