Ziua Stației de Pompieri Ștei: 72 de ani în slujba semenilor

În urmă cu 72 de ani, la 01 Octombrie 1952, ca urmare a începerii exploatării zăcământului de uraniu din zonă, lua fiinţă la Ştei, prima unitate de pompieri, prin constituirea unui pichet de incendiu, care în anul 1953 avea să se transforme în secţie și, câteva luni mai târziu, în Compania Ştei, iar ulterior, în Stația de Pompieri Ștei.

În prezent, pompierii acestei subunităţi intervin pentru protecţia vieţii şi bunurilor cetăţenilor din raionul de intervenţie, care se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 800 kilometri pătraţi, format din 56  localităţi şi o populaţie de circa 31 600 locuitori.

Pentru a marca această zi festivă, marți, 01 octombrie a.c., între orele 10.00 – 14.00, Stația de Pompieri Ștei va organiza la sediul subunității, Ziua Porților Deschise, activitate pe parcursul căreia, salvatorii vor expune tehnica de luptă din dotare  și vor efectua exerciții demonstrative specifice. 

De asemenea, întrucât în data de 13 octombrie este marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor, în cadrul Zilei Porților Deschise, pompierii militari le vor prezenta invitaților măsurile de prevenire a situațiilor de urgență și modul adecvat de comportare în cazul producerii unor dezastre, vor distribui materiale de informare preventivă dedicate copiilor și îi vor familiariza pe cei prezenți cu noțiunile de bază în acordarea primului ajutor.

Din luna ianuarie a acestui an, până în data de 1 octombrie, pompierii militari din cadrul Stației Ștei  au desfășurat 680 de misiuni, din care 78 de operațiuni de stingere a incendiilor, 387 de misiuni de acordare a primului ajutor calificat și de descarcerare, 15 intervenții pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, 139 de  exerciții și misiuni de recunoaștere în teren, precum și alte misiuni specifice. 

În urma misiunilor de stingere a incendiilor desfășurate în acest an, echipajele acestei subunități au salvat bunuri în valoare de aproximativ 3.900.000 lei.

Distribuie informația
Alte știri