Află cum poți ieși mai repede la pensie la termen sau anticipat

Casa Naţională de Pensii Publice a pus la dispoziția utilizatorilor o aplicație prin care pot afla anul și luna în care își pot depune cererea de pensionare, dar și la ce vârstă se pot pensiona anticipat.
Aplicația poate fi accesată pe www.cnpp.ro/pensia-anticipata.

Vârsta-standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei. Stagiul minim de cotizare (adică vechimea în muncă recunoscută legal) este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, ambele indiferent de sex.

Pensia anticipată poate fi obținută, conform Legii pensiilor de stat, cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, însă numai dacă este realizat un stagiu de cotizare cu minimum opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare.

În cazul pensiei anticipate parțiale, aceasta se poate obține tot cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, însă este necesară doar realizarea stagiului complet de cotizare (se încadrează și cei care depășesc stagiul complet cu până la opt ani).

Distribuie informația
Alte știri