Bombă aruncător descoperită în curtea unei gospodării din Hidișelu de Sus

În seara zilei de miercuri, 13 martie, echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a fost solicitat să efectueze o operaţiune de asanare a muniţiei neexplodate, în localitatea Hidișelu de Sus.

Bomba aruncător, de calibru 120 milimetri, provenită din cel de-al Doilea Război Mondial, a fost descoperită de un localnic, în timp ce efectua săpături în curtea propriei gospodării.
Muniţia a fost ridicată, transportată și depozitată în condiţii de siguranţă de către specialiştii pirotehnicieni ai inspectoratului.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” atrage atenţia populaţiei asupra obligativităţii respectării următoarelor măsuri:
să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea de muniţii neexplodate;
să respecte regulile şi măsurile stabilite pentru zonele cu risc la descoperirea de muniţii neexplodate;
să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea personalului specializat al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Distribuie informația
Alte știri