COD ROSU la VAMA BORS. Se asteapta chiar si 10 ore

Coloana de camioane care asteapta in Vama Bors a ajuns, marti aproape de intrarea in Oradea. Soferii stau chair si 10 ore pana sa ajunga la verificarea documentelor si spun ca timpii de asteptare anuntati pe site-ul  Politiei de Frontiera sunt falsi.

Coloanele de camioane s-au format, marţi, pe sensul de ieşire din ţară, ca urmare a faptului că în perioada Paştelui Catolic, traficul pentru vehiculele de transport marfă a fost restricţionat pe teritoriul Ungariei. Traficul a fost reluat începând de luni seara, de la ora 23.00.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Poliţia de Frontieră Română, în primele zece ore de la ridicarea restricţiilor, prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza judeţelor Arad, Bihor şi Satu Mare, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de aproximativ 4.000 de automarfare, din care aproximativ 3.100 pe sensul de ieşire din ţară.

Aglomeraţia de la frontiera cu Ungaria va dura cel puţin 24 de ore, timp în care alte sute de camioane vor ajunge la graniţă. Tranzitarea punctele de trecere a frontierei de autoturisme şi autocare nu este afectată de aglomeraţia de pe arterele dedicate camioanelor.

 

Distribuie informația
Alte știri