Codul galben de furtuni a fost prelungit. Cat vor tine ploile?

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit atenționarea Cod galben de instabilitate atmosferică, iar numărul județelor vizate a fost extins la 22.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 15 iulie, ora 8,00 — 17 iulie, ora 10,00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în jumătatea de vest a țării. Vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, grindină și intensificări de vânt cu aspect de vijelie, iar cantitățile de apă vor depăși 25 — 30 litri/metrul pătrat și, izolat, 50 — 80 litri/metrul pătrat.

Județele vizate de atenționarea ANM sunt: Cluj, Maramureș, Satu-Mare, Sălaj, Bihor, Alba, Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Gorj, Olt, Teleorman, Vâlcea, Argeș, Brașov, Sibiu, Mureș, Botoșani și Suceava.

ANM precizează faptul că noua atenționare va fi actualizată în cursul dimineții de vineri, 15 iulie.

Distribuie informația
Alte știri